iMKreative Camp dezgheata creativitatea la Gerar

Alergătorii curajoși nu se tem de ger sau zăpadă, așa că pe 28 ianuarie 2017 și-au dat din nou întâlnire la Semimaraton Gerar, în Campusul Politehnica, transformat într-un adevărat “Runderland”. Vom fi și noi acolo, de data aceasta cauza noastră fiind iMKreative Camp, tabăra care dezgheață creativitatea și încurajează liceenii să-și dezvolte ideile inedite. 

iMKreative Camp le oferă tinerilor o infuzie de cunoștințe de inventică, marketing, dezvoltare de produs și publicitate, dar și o etapă de lucru practic. Pe echipe, ei vor concepe și „vinde” audienței un produs sau serviciu, într-o competiție contra-timp. Pe lângă dezvoltarea creativității, participanții vor dobândi mai multă încredere în propriile idei şi în capacitatea lor de a le pune în practică, astfel că vor fi mai convingători atunci când vine vorba de a le prezenta altora.

Ne dorim să oferim experiența iMKreative Camp și tinerilor cu posibilități financiare reduse, însă cu spirit creativ și cu dorință de implicare. Pornind de la aceasta idee, vrem să oferim un număr de 5 BURSE elevilor de liceu care au talentul, dar nu și bugetul pentru participare.

Trei echipe curajoase de alergători-fundrasieri vor alerga ca vântul (sau cu vântul) și vor strânge bani pentru a susține cauza iMKreative Camp. Alergatul e în seama lor, dar pentru donații avem nevoie de ajutorul tău!

Contribuie și tu la bursele tinerilor creativi donând pentru una sau mai multe din următoarele echipe!

  • Și noi iubim ciocolata! – Silvia, Loredana, Steliana, trei pofticioase entuziaste, vor alerga cu inima (și cu gândul la ciocolată), pentru ca tinerii să aibă parte de o tabără specială.
  • H3O – Matilda, Adina si Sebastian cred în puterea educaţiei de a schimba destine şi de aceea și-au unit forţele pentru a arată că se poate: prin perseverenţă şi prin spirit de echipă.
  • Sportul pentru Tine – Lucian, Vlad și Bogdan sunt pasionați de sport și își doresc să încurajeze mișcarea în rândul tinerilor. Mai mult, sunt și părinți de adolescenți.

Cu ajutorul tau, la Gerar deghetam creativitatea!

Orice donație contează, indiferent de sumă. Implică-te alături de noi pentru ca în iMKreative Camp liceenii să beneficieze de o experiență educativă de neuitat!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

X
Salutare! SDV
Bine ai venit!
wpChatIcon