Sănătatea și prevenția, valori de nedespărțit

Necesitatea unui atelier despre acest subiect

Încă de la începutul epidemiei cu COVID-19, noi, cei de la Școala de Valori am realizat cât de importantă este înțelegerea contextului actual de către beneficiarii proiectelor noastre. Astfel, ne-am mobilizat și toți membrii echipei noastre au participat la primul atelier de prevenție și sănătate. Am înțeles că lucrurile pe care noi le-am descoperit atunci prin intermediul trainerului Andrei Ilie aveau să-i ajute pe toți cei din comunitatea noastră: profesori, părinți și elevi.

Astfel am dat startul seriei de ateliere pentru prevenție și sănătate, în care învățăm:

  • Ce este COVID-19
  • De ce este periculos
  • Cum se transmite și cum te poți (re)infecta
  • Cine sunt cei mai predispuși la îmbolnăvire din familie/comunitate
  • Cum protejăm comunitatea
  • Cum ne protejăm pe noi

Prudența este una dintre valorile campaniei noastre #TuCeFaciAcum, prin intermediul căreia ne dorim să punem accent pe responsabilizarea și conștientizarea problemei cu care ne confruntăm. Prudența este o formă de raționament practic care ne ajută să atingem obiective eficiente pe termen lung, luând în considerare cu atenție consecințele acțiunilor întreprinse. O persoană prudentă nu sacrifică obiectivele sale pe termen lung pentru plăcerile pe termen scurt, ci face alegeri „inteligente”

„Termenul de „prudență” „provine din latinescul „providens” adică „a prevedea, a vizualiza de dinainte”. Prudența face parte din meseria mea, de medic și mi-a ghidat viața și activitatea. Să fii circumspect în orice activitate, calm, discret, judicios în luarea deciziilor, să iei în calcul toate aspectele și să te adaptezi situațiilor, acestea sunt lucrurile la care mă gândesc atunci când spun prudent.

În momentul în care valori precum adevărul, responsabilitatea, solidaritatea și pozitivitatea au ca element comun prudența, aceasta chiar salvează vieți și schimbă lumi.

Principala armă în acest moment pentru clipele grele și pentru amenințarea majoră care se află lângă noi este prevenția, adică prudența (spălatul mâinilor, izolarea sociala, limitarea contactelor), de aceea vă îndemn să vă gândiți la viitor cu speranță și grijă”, spune Andrei Ilie, medic și unul dintre trainerii noștri de nădejde ale acestor ateliere.

Pentru a urmări care este impactul pe care îl au atelierele de sănătate și prevenție, două profesoare ce au participat la acestea, în cadrul proiectului FLiP, împreună cu elevii lor, răspund în tandem întrebărilor noastre.

Dr. prof. BĂLAJ LAURA-LIA predă Limba și literatura română cu vocație. Este cadru didactic în două școli din județul Arad: Colegiul Național Vasile Goldiș Arad și Școala Gimnazială Mora Ferenc Zimandu-Nou. Are o relație deosebită cu elevii săi și consideră că demnitatea, valorizarea și respectul reciproc constituie fundamentul de la care se poate construi frumos educația unui copil.

Prof. Alina Bonea predă la Școala Gimnazială „Rakoczi Ferenc” din Satu Mare și îi mulțumim nespus pentru deschiderea avută față de atelierul propus de noi, cei de la Școala de Valori.

  • Cât de necesar este atelierul de prevenție și sănătate, în contextul actual?

prof. Bălaj Laura-Lia: Atelierul de prevenție și sănătate era mai mult decât necesar în contextul epidemiei cu COVID-19, mai ales în formatul oferit de FLIP, pe înțelesul copiilor cu vârste cuprinse între 10-14. Instruirea copiilor și, cu deosebire, conștientizarea acestora, în cadrul Săptămânii Altfel, contribuie nu numai la succesul societății în lupta cu boala, ci pune bazele/plantează sămânța unei educații pe pe termen lung a noii generații. Copiii pot învăța mult în și din situațiile de criză!

prof. Alina Bonea: Atelierul  de prevenţie şi sănătate este necesar deoarece îi ajută pe elevi să afle informaţiile dorite legate de noul virus, care creeaza probleme la nivel mondial, făcându-i conștienți cu privire la normele de protecţie pe care trebuie să le respecte atât ei, cât şi membrii familiilor acestora. De asemenea, elevii pot afla care sunt consecinţele infectării cu acest virus.

  • Ce reacții au avut elevii dumneavoastră după ce au participat la atelier? Ce au învățat nou și cum vor aplica noile informații? 

prof. Bălaj Laura-Lia: Majoritatea s-a declarat încântată de formatul online al atelierului, care se apropie mult de ceea ce le place foarte mult, de altfel: să petreacă timp în fața calculatorului. În urma informațiilor asimilate, copiii vor fi, categoric, mai atenți la igiena proprie.

prof. Alina Bonea: Elevii au manifestat interes de-a lungul ateliereului, fapt demonstrat de implicarea activă prin adresarea a numeroase întrebări domnului doctor care le-a vorbit despre Covid 19. Au aflat multe informaţii noi, lămurindu-şi anumite curiozităţi. Ei au  fost  încântaţi de activitate.

  • Cât de important este ca întreaga familie să ia parte la atelier? Cât de deschiși sunt părinții să-și însoțească odraslele la asemenea activități? Cum pot fi ei implicați mai mult?

prof. Bălaj Laura-Lia : Ar fi esențial ca întreaga familie să participe la un astfel de atelier, desigur, pentru a da valoare educației copiilor în sistem online și nu numai. Sunt multe aspecte psihologice care ar fi de luat în discuție atunci când părinții fac activități comune cu copiii: empatie, iubire, responsabilitate, respect, legătură spirituală etc. Am observat că mai degrabă frații mai mari s-au dovedit interesați de participare la atelier.

prof. Alina Bonea: Orice activitate cu elevii, pentru a avea succes, necesită si implicarea părinţilor, deoarece acestia continuă  educarea elevilor în afara orelor petrecute de copii la şcoală. Este destul de dificil să implicăm părinţii în astfel de activităţi, deoarece inclusiv elevii se mobilizează cu destul de mare greutate.

  • Cum vă susțineți elevii, dar și colegii în această perioadă? Ce poate face un profesor în aceste circumstanțe?

prof. Bălaj Laura-Lia: Iau în serios sprijinul de tip emoțional, atât pentru elevi, cât și pentru colegi. Avem discuții frecvente pe WhatsApp sau la telefon pe tema trăirilor sufletești pe care le traversăm. Încerc să fiu pozitivă și să transmit optimism, cu siguranță.

prof. Alina Bonea: Îmi țin la curent elevii cu toate informaţiile noi. Utilizez grupuri pe Facebook pentru fiecare clasă, platforma Zoom, Digitaliada, Padlet. Din păcate, profesorul îşi poate ajuta  elevii în această perioadă doar în măsura în care şi ei doresc să se implice.

  • Ce părere aveți despre conținutul prezentat în cadrul atelierelor? Cum poate fi îmbunătățit pentru ca elevii să înțeleagă mai bine situația?

prof. Bălaj Laura-Lia: Conținutul prezentat este bun, categoric. Mi s-a părut foarte bună sesiunea de întrebări-răspunsuri ad-hoc.

prof. Alina Bonea: Au fost activităţi plăcute care au oferit multe informaţii utile, dar care au şi oferit elevilor posibilitatea de a de comunica, a interacţiona şi a se juca.

  • Ce le puteți transmite colegilor care nu au participat la atelier?

prof. BĂLAJ LAURA-LIA: Cu siguranță, faptul că trebuie să regrete, deoarece atelierul a fost util și interesant, perfect în contextul pandemiei actuale. Felicitări inițiatorilor și trainerilor implicați!

prof. Alina Bonea: Doar implicarea noastră poate face ca o activitate să îşi atingă obiectivele, să aibă succes.

Vă prezentăm însă, de asemenea, și o serie de testimoniale adorabile pe care le-am primit din partea adolescenților supermegaextrasimpatici din proiectele Adoptă un Liceu și Pepin Teen, după ce au participat și ei, la rândul lor, la atelierele de prevenție și sănătate în context COVID-19. Credeți-ne, a fost greu să facem o selecție!

„Chiar dacă am fost la primul atelier de acest tip, am învățat mult mai multe informații noi si a fost fantastic.”

• „Experiența a fost foarte bună și fondată, adică ne-au spus multe lucruri și ne-au dat sfaturi privind tema, dar nu numai. Mi-a plăcut că au prezentat într-un mod captivant, adică nu ne-am plictisit deloc, pentru că emanau ideea că ei chiar vor să se implice și să ne transmită un mesaj, și chiar au reușit să facă asta.”

„Interacțiunea a fost plăcută deoarece am reușit, într-o oarecare măsură, să ne cunoaștem mai bine și să ne prezentăm. Mai important, am interacționat cu o persoană specializată în medicină (lucru foarte benefic pentru această perioadă), dar și cu două persoane minunate din cadrul Școlii de Valori. “

„Am fost sincer impresionat de toată informația pe care Andrei ne-a prezentat-o foarte bine, atingând, zic eu, toate punctele. Andrei ne-a răspums și la întrebări, și a avut răbdarea necesară să ne explice orice nu înțelegem. “

„Mă bucur că există asemenea oameni de la care ai de învățat atâtea lucruri.”

Să vedem împreună cu ce au rămas în minte adolescenții în urma atelierelor?

„Cu faptul că ar trebui să nu ne panicăm atât de mult și să încercăm să ne obișnuim cu acest stil de viață, încercând să ne educăm și să facem ceva productiv în fiecare zi. De asemenea, nu ar trebui să luăm toate știrile în calcul și trebuie să fim mai precauți pentru că virusul este o chestie serioasă, iar masca și mănușile ne oferă doar o imunitate parțială fiindcă și ochii sunt o cale bună de infecție. Am mai reținut că statul în casă și o igienă foarte bună pot combate luarea virusului, acesta fiind nerezistent la soluțiile antibacteriene în combinație cu apa. Trebuie să evităm și contactul cu oamenii, pentru că nici aceștia nu pot ști dacă au sau nu (COVID-19), incubația find de 10 sau 12 zile. Șiii, o altă idee ar fi să ne dezinfectăm casa cu clor cu concentrație de măcar 5% sau cu alcool de 70%.”


„Cred că cel mai important lucru este a avea atitudinea corespunzătoare și asumarea responsabilității și abia apoi măsurile de protejare (măști, dezinfectanți, distanță, etc).”

• „Că este foarte important să ne gândim atât la protecția noastră, cât și la protecția celor din jur, fiind responsabili și dând dovadă de solidaritate.”


• „Toate informațiile au fost utile și le-am reținut, chiar le-am dat mai departe în familia mea. Mi-am dat seama că trebuie să fiu mult mai atentă la igienizarea lucrurilor pe care le ating și am rămas surprinsă de metodele de transmitere a virusului”.


• „Cel mai important lucru cu care am rămas este că totul ține de mine și de tine, de noi toți, în a preveni răspîndirea noului virus”

Unul dintre cele mai satisfăcătoare lucruri pe care am reușit să le facem în această perioadă a fost să ajungem la cei care nu ar putea avea altfel acces la informații despre prevenție și sănătate, despre protecția lor și a celor din jur. Unii dintre participanții proiectelor noastre au o situație materială precară, nu au adresă de email și nici calculator, însă și-au dorit enorm să participe la atelierul Școlii de Valori. Aceștia au încredere în informațiile de calitate pe care le oferim și în faptul că ele o să îi ajute. Ei sunt proactivi, curioși, dornici de cunoaștere, vor să afle mai multe și realizează impactul pe care acest atelier îl poate avea asupra lor.

Activitatea noastră capătă cu atât mai multă semnificație în momentul în care reușim să intrăm în contact și să ajutăm oamenii și tinerii care au cea mai mare nevoie de noi.

Redactor: Olimpia Nicolae

X
Salutare! SDV
Bine ai venit!
wpChatIcon